Dacă A.L.E. nu este „reprezentativ”, cum își poate susține membrii zi de zi?
Răspuns
„Reprezentativitatea” este importantă mai ales pentru partea de dialog social instituționalizat (de exemplu, anumite formate de participare formală la consultări și, în practică, pentru forța de negociere colectivă).
Dar susținerea de zi cu zi a membrilor nu se reduce la eticheta de „reprezentativ”!
Legea și Statutul A.L.E. dau instrumente concrete pentru sprijin individual și pentru acțiuni sindicale curente chiar și în absența reprezentativității.
Din punct de vedere legal, Legea dialogului social nr. 367/2022 spune explicit că organizațiile sindicale
- își apără membrii în fața instanțelor și a autorităților și
- pot formula acțiuni în justiție în numele membrilor, la cererea scrisă a acestora, având calitate procesuală activă.
Aceste atribuții nu sunt condiționate de „reprezentativitate”.
Ele sunt atribuții ale organizațiilor sindicale ca atare.
În plus, aceeași lege arată că, dacă într-o unitate nu există organizație sindicală reprezentativă, sindicatele din unitate își pot desemna un reprezentant pentru participarea la discuțiile de interes profesional/ economic/ social din cadrul organelor de conducere relevante (consiliu de administrație sau organ asimilat).
Deci lipsa reprezentativității nu te scoate automat din dialogul formal al unității atunci când „reprezentativ” nu există la acel nivel.
Din perspectiva A.L.E., Statutul construiește exact ideea de sprijin operativ pentru membru, nu doar „negociere la vârf”.
Misiunea sindicatului include expres „asistență și reprezentare” pentru protecția colectivă și individuală a membrilor.
Statutul consacră dreptul fiecărui membru la asistență sindicală, juridică și de reprezentare, inclusiv apărarea drepturilor în instanță și în fața altor autorități, prin apărători proprii sau aleși, și posibilitatea de a formula acțiuni în numele membrului, la cererea scrisă a acestuia.
Așadar, „zi de zi” înseamnă în practică intervenții și demersuri pe spețe individuale (disciplinar, evaluare, program, ore suplimentare, hărțuire, concediere, mutare/retrogradare, drepturi salariale), iar A.L.E. își asumă procedural acest tip de sprijin.
Mai mult, Statutul A.L.E. reglementează un mecanism intern de protecție împotriva represaliilor (o comisie dedicată, separată de executiv), cu atribuții de primire a sesizărilor, evaluare inițială de risc și recomandare de măsuri interne de protecție, plus orientare către canalele de asistență și reprezentare și, când e cazul, recomandarea sesizării autorităților competente.
În viața reală, asta contează exact în situațiile în care oamenii se tem că „dacă ridic capul, pățesc ceva”.
Pe componenta de „rapiditate” și „servicii de proximitate”, Statutul A.L.E. prevede organizare teritorială (filiale județene, reprezentanți județeni, grupuri locale) tocmai pentru comunicare operativă și asistență sindicală de bază la nivel local, nu doar central.
Asta răspunde direct situației generale în care federațiile apar „târziu” sau „doar pentru CCM”: un sindicat poate să fie foarte activ în sprijin individual fără să aștepte „calendarul mare” al negocierilor, dacă are proceduri, oameni mandatați și un serviciu juridic funcțional.
În fine, chiar dacă nu este reprezentativ, A.L.E. poate folosi „mijloacele specifice” recunoscute sindicatelor:
- negocieri,
- petiții,
- proceduri de soluționare a litigiilor (conciliere/ mediere/ arbitraj),
- proteste,
- inclusiv grevă, în condițiile legii.
Iar Statutul A.L.E. corelează aceste mijloace cu obligații de transparență internă post-negociere (sinteze pentru membri după întâlniri/runde), ceea ce reduce riscul tipic din alte organizații: „se negociază, se încasează, dar oamenii nu știu ce s-a făcut concret”.
Concluzia practică este că reprezentativitatea îți poate da avantaje suplimentare în anumite formate instituționalizate, dar nu este „permisiunea” de a-ți apăra oamenii.